Capitolul 7. Trecutul are colti

Stateam rezemat de trunchiul gros al stejarului de la marginea terenului de fotbal. Se presupune ca trebuia sa fiu atent la actiunea desfasurata pe teren, doar din motivul acesta eram in acel loc, insa, sa va spun sincer, fotbalul ma lasa rece. Da-mi o carte buna si nu ma misc pana nu o termin! Insa, fotbal? Nu inteleg ce e atat de fascinant ca masculii „interesanti” ai scolii alearga dupa o minge la fel cum alearga si gaina dupa mancare, mai adaugam si limbajul adecvat (te descurcai de minune injurand, strigand „hua!” si „gol!”) si, in final, studiul maret bio-chimic al substantelor cu iz imbietor emanate de corpul suprasolicitat al fiecarui jucator.

Cum spuneam, stateam calm, relaxat, langa trunchiul stejarului, unde era racoare si incercam sa inteleg de ce trebuie sa „bagi mingea-n poarta”, dupa cum imi explicase in pauza un admirabil coleg pe care l-am ajutat sa isi mareasca media la biologie din patru in sase.

-Sut si gol!

-Bravo Mark!

-Felicitari Mark!

-Astept sa ma suni!

Am oftat, neimpresionat de reactia „gradenei” formata din echipa de majorete.

-Ce ii lipsea cocosului? Gaina si mancarea!

Mi-am scos cartea din geanta aruncata ceva mai incolo de locul in care stateam si am deschis-o plictisit. Iar pierdusem pagina! Al naibii semn de carte...

Am rasfoit-o rapid si am ajuns in cele din urma la pagina dorita – doua sute saizeci si cinci din sapte sute optzeci.

In cateva secunde uitasem de meciul de fotbal, de scandarile majoretelor, de toate injuraturile si exclamatiile jucatorilor.

Cand am terminat cele o suta de pagini propuse m-am uitat in jur curios : era liniste, terenul era gol, majoretele disparusera, Mark era pe partea cealalta a terenului langa o femeie roscata, iar langa mine era o fata bruneta pe care nu o vazusem pana acum.

Deci totul era bine...

M-am intors rapid cu fata spre cea care ma privea zambind (mai precis, imi analiza fiecare particica din corp). Mi-am luat geanta si am strans cartea, spunandu-i nepasator :

-Jocul s-a terminat.

A chicotit vesela si mi-a raspuns pe un ton amuzat.

-Nu ma interesa jocul.

-Atunci?

-Tu.

-Poftim?

M-am ridicat cu putin sprijin din partea stejarului si am privit-o mai atent pe cea care era, deodata, in picioare si putin mai aproape de mine.

-Ei, hai, ca nu te musc, inca. Depinde daca ma ajuti sau nu.

-Depinde de ce doresti.

A inceput sa rada.

-Si destept , si politicos, si atent. Mai ai multe calitati?

-Tu mai ai multe replici pentru ocolit?

-Poftim?

-Ce doresti?

-Acum esti si direct, nu?

-La revedere.

M-am intors brusc, aruncandu-mi geanta pe umar. Deja ma plictisea cu replici ieftine, banale.

Mi-am intins mana cu gandul de a ma uita rapid la ceas (mama ma astepta cu masa intinsa de obicei) insa nu am mai ajuns la ceas dintr-un motiv simplu. Bruneta m-a tras de mana inapoi si m-a sarutat.

Mdea, deci am aflat ce vroia.

Am desprins-o rapid de mine, evident, enervat de gestul sau.

-Imi explici de ce ai facut asta?

-Pentru ca te plac, logic!

-Da, da, si cocosul face oua. Spune-mi ce vrei cu adevarat.

A pufnit enervata (normal ca trebuia sa faca asta, doar nu i-am picat ca prostul in plasa) si a inceput sa mearga in fata mea, spre cel care statea la cativa pasi de noi (cand a ajuns Mark aici? pentru ca era in capatul celalalt al terenului). L-a sarutat – evident, lui i-a placut, dupa care s-a intors spre mine.

-De ce l-ai ajutat pe Patrick?

-Pentru ca a platit? In plus e un proiect... Joaca de copil.

-Cat a platit?

-Destul. De ce te intereseaza?

-Am nevoie de meditatii particulare pentru stiinte.

-Si de ce trebuie sa te ajut eu? Mark nu-i destul de bun?

Mark se simti jignit asa ca ma privi urat. Fata din fata mea a inceput sa chicoteasca la raspunsurile mele. L-a luat pe Mark de mana si au plecat fara sa mai spuna ceva.

El se apropie si ii sopti ceva, un ceva care ma interesa sa il aflu deoarece ea si-a intors fata spre mine, fixandu-ma suparata cu ochii sai caprui.

In acel moment cineva mi-a tipat in urechi si m-a lovit cu palma peste fata (mai lipsea dusul rece si era pachetul intregit).

-Nenorocitule! Trezeste-te! M-auzi? Ah, esti un idiot! Cum indraznesti sa ma lasi asa? Trezeste-te!

Am deschis ochii si am vazut-o pe Laya in plina actiune : tipand, lovind, insultand . Culmea era ca de la o vreme subiectul asupra caruia se desfasurau toate aceste actiuni eram eu.

S-a oprit cand m-a vazut treaz si si-a incrucisat mainile la piept. M-a privit urat si a pufnit suparata.

Eu stateam, din cate imi dadeam seama, pe fotoliul de langa pat, lungit si cu o carte deschisa pe brate (ceea ce nu era deloc bine). M-am asezat mai comfortabil, mi-am rezemat spatele si am intrebat-o :

-Sa inteleg ca ti-ai epuizat injuriile din vocabular?

S-a abtinut sa imi raspunda. In schimb s0a dat jos din pat, pe partea cealalta unde credea ca nu o pot ajunge, si-a luat hainele de pe celalalt fotoliu si le-a trantit pe pat. A aratat spre usa si mi-a ordonat pe un ton dur :

-Iesi afara!

-Stii, asta e casa mea...

-Doar nu propui sa ies eu pentru a putea sa imi schimb hainele, nu? Apropo, cum am ajuns eu in tricoul asta imens?

-Acum cateva ore te-ai ridicat deodata din pat si mi-ai spus ca vrei alte haine, pentru ca ale tale sunt patate de sange. Oricum, ai noroc, pentru ca hainele tale nu au nimic si...

-Doar nu ai..

-Tras cu ochiul? Nu! Te-ai descurcat singura sa te imbraci cu el invers, ca intotdeauna...

-Trebuie sa ma descurc si acum sa te dau afara?

Mi-am pus semn la pagina trei sute saizeci si cinci si am iesit pe usa, nu inainte de a-i oferi cateva indicatii (fata asta nu statea prea bine la capitolul „orientare spatiala”).

-Sa stii ca toaleta este in capatul palierului. Vrei ceva anume la micul-dejun?

A tipat din nou „Pleaca!” si a incercat sa arunce cu o perna in mine – norocul meu ca am usi rezistente.

Am fugit in biroul de la parter si am facut curat (ce a ramas dupa vizita lui Celeste), apoi am mers la bucatarie. Am deschis televizorul pe un post de muzica rock si am inceput sa fac clatite si suc de portocale pe ritmurile celor de la HIM – daca eram om, ma miram cum de nu am dat totul pe podea.

Am luat in cele din urma carafa cu suc, paharele si farfuria cu clatite si le-am asezat pe masa. Laya a mers in birou fara sa ma observe, a asezat fotografia pe noptiera, apoi a mers la birou, cartea mea atragandu-i atentia.

-Preferi cartea in defavoarea clatitelor?

S-a asezat pe scaunul comod, din piele(trebuia sa am conditii bune deoarece aici adormeam de cele mai multe ori) si a deschis cartea.

A citit inscriptia de pe prima pagina dupa care a inceput sa o rasfoiasca.

-Cine e M.?

-Cea care mi-a dat cartea.

M-a privit cateva secunde dupa care a revenit asupra cartii. Deja stiam ce urma – amuzament.

-Toate persoanele care iti daruiesc carti iti scriu „te iubesc” pe prima pagina?
-Doar fostele iubite...

A inceput sa rada. S-a ridicat de pe scaun si a venit spre usa blocata de mine.

-Te dai?
Am privit-o zambind (doar eu eram barbatul, al-mai-mare dintre toti).

-Tu ce dai?

S-a ridicat pe varfuri (sa putem discuta la acelasi nivel) si mi-a soptit :
-Nu carti cu inscriptia „te iubesc”.

M-a impins zambind (recunosc, am cedat prea usor) si a mers in fata mea spre bucatarie (deja-vu? scara, tocurile – aoleu!). S-a asezat pe un scaun si m-a asteptat. M-am trezit cand i-am auzit bocanitul degetelor pe blatul mesei din lemn .

-Dar stiu ca ai ceva nervi...

-O sa am si mai multi daca nu ma lasi sa plec acasa.

Am mers in bucatarie(imi era sete, deodata – deci nu era de bine). M-am intins dupa paharul cu suc pe care l-am baut prea repede, dupa care i-am raspuns relaxat :

-Bine, manifesta-te...

-Poftim?

M-am asezat pe scaunul de langa ea si am pus cateva clatite pe doua farfurii simple, albe, una dintre ele asezand-o in fata Layei.

-Doar nu crezi ca te las sa pleci dupa tot ce s-a intamplat, nu?
A impins farfuria cu clatite asemenea unui copil mic si mofturos.

-De ce? Ce am eu de nu am voie sa plec? Nu mananc pana nu imi spui ca plec!

-Si crezi ca ma impresionezi in vreun fel?

M-a privit disperata, facandu-ma, astfel, sa zambesc.

-Esti doctor! Nu imi spui ce e bine pentru mine? Nu te lasi convins de dragul sanatatii mele?

Am taiat o bucatica de clatita pe care am infulecat-o imediat – lasand mandria la o parte, stiam sa gatesc!

-Un doctor are mereu optiuni! In cabinet am cateva perfuzii cu glucoza. Cred ca o sa actioneze mai bine decat delicioasele mele clatite...

A oftat invinsa si a luat tacamurile in maini (ce usor o convingeam cand intervenea cuvantul „ac”).

-Imposibil...

Am inceput sa rad cand am auzit soapta, in acel moment vroiam sa si inghit mancarea si sa mai si vorbesc. Nu am reusit decat sa ma inec.

Laya a inceput sa rada vazandu-ma astfel si m-a lovit dupa cap.

-Parca era in spate...

-La tine nu e valabil... Parca nu te poate rani nici un tanc...

-Dar altii ca mine da...

-Si care sunt ca tine? Adica, ce esti tu?

-Un mare idiot!

A baut putin suc din pahar, privindu-ma in continuare zambind.

-Si pe langa asta, ce cuvinte te mai descriu la fel de bine?

M-am ridicat de la masa cu farfuria goala in mana si m-am indreptat spre chiuveta, cu gandul de a o spala.

-Nu continui acest subiect.

Laya a trantit nervoasa paharul pe masa cand a auzit raspunsul meu(inca ma mir cum de a ramas paharul intreg).

-De ce nu? Crezi ca o sa ma sperii cand o sa imi spui daca o sa imi spui ca esti un monstru, sau ca o sa fac o criza de ras daca o sa imi spui ca esti Yeti? Ori ca voi fi furioasa si o sa iti fac... nimic!

Am ascultat cu atentie cat timp am spalat farfuria.

-Pai, da!

-Esti patetic!

-Stiu!

-Zau ca imi vine sa te lovesc...

-Si de ce nu o faci?

Ma intorsesem deodata spre Laya insa abia dupa ce am privit-o furios mi-am dat seama ca stateam aplecat deasupra ei, furios, incontrolabil, gata sa...

Din fericire nu s-a intamplat acel lucru.

Am oftat si m-am retras cerandu-mi scuze. M-am asezat pe scaun si am oftat din nou.  Acum inteleg oamenii cand spun ca este greu sa spui adevarul (ceea ce trebuia sa spun nu era orice tip de adevar banal si simplu).

-Nu e tocmai normal ceea ce ar trebui sa stiu...

Laya ma privea mirata, cred. De la o vreme parca nu isi mai lua ochii deasupra mea. Cred si eu ca eram un ciudat... Dar nu cred ca acesta era un motiv sa ma studieze in acest fel(ca sa intelegeti, ii intrecea pe cei de la FBI, CIA, oricare agentie, daca se punea o intrebare legata de mine).

-Citez „ar trebui sa stiu”. Deci, vreau sa stiu.

-Dar nu stiu de unde sa incep!

A inceput sa rada. Normal ca gasea amuzanta situatia, pentru ca nu stia toate lucrurile pe care le stiam eu.

-De ce nu ma lasi sa plec?

-Nu incepe din nou... Stii ca...

-Vreau sa stiu motivul.

-Bine. E simplu. Mark.

Liniste doua secunde. Trei. Prea mult!

-Si ce treaba are Mark cu mine? Adica, de ce tocmai eu? Nu ii sunt de ajuns toate... alea care il inconjoara zilnic?

Eram serios, dar situatia ma amuza. Stiam ce fel este de obicei, dar nu credeam ca se poate subestima atat.

-Nu sunt „alea” cum esti tu...

-Si eu cum sunt?! Ce am eu si ele nu? Ce ma face atipica?

-Ei bine... Tu...

Cum sa iti spun? Adica, lasand la o parte tot ceea ce gandeam sau ce simteam... Doar, detaliul tehnic...

-Eu?

-Tu... Ai sangele rosu!

Inca o pauza. Liniste, calmitate. Urma furtuna.

Laya a inceput sa rada.

-Stiam eu...

Nu ma credea! Eu nu am calificare de bufon!

-De ce nu ma crezi?

M-a privit cu o spranceana ridicata si mi-a raspuns amuzata :

-Pai, doar toata lumea are sangele rosu?

-Nu ca tine! Sangele tau e mult mai dens, adica, are o concentratie mare de hemoglobina si asa organismul tau poate absoarbe mult mai mult decat altul, e mai rezistent, iar pentru noi este...

-Este ce?

-Delicios...

S-a ridicat imediat de pe scaun si s-a indreptat spre usa. Eu am fugit inaintea ei, ajungand-o in mai putin de o secunda (v-am mai spus ca sunt rapid?), blocandu-i posibilitatea de a iesi.

-Nu indrazni! Vreau sa plec acum!

Am intins mana cu intentia de a muta putin spre dreapta sa pot deschide usa, insa s-a ferit. Ce mai era acum? Nu eram eu ala care o vroia in pat sau intr-o farfurie!

-Nu ma atinge!

-Laya, nu iti fac nimic!

-Te si cred! Lasa-ma sa plec acasa!

O priveam mirat. S-a schimbat atat de brusc... Si asta era usor de spus pentru ca nu ma lovea, nu ma insulta, nu imi facea nimic! Ma privea. Insa nu ca de obicei. Ochii sai caprui plini de lacrimi fiind cuprinsi de frica, de furie, lipsea curajul, lipsea speranta... Ce simtea oare?

Am vrut sa ii spun atat de multe incat m-am blocat. Vroiam ca la un moment dat sa stie totul, nu doar fleacul asta... Si imi era atat de ciuda ca nu puteam sa ii spun totul in felul meu, in liniste, incet si sigur, detaliat... In acest mod nu imi era greu. Se poate sa fac ceva ca un om? Nu!

Laya m-a impins si a iesit pe usa descuiata(cum de am uitat sa o incui?).

-Nu ma urmari!

-Dar...

Fata asta imi solicita nervii. Si eu ma saturasem deja de blaconul ei. Deci, am fugit dupa ea. Am luat-o in brate si am dus-o acasa. Bineinteles ca nu am dus-o cu o masina, cu transportul in comun, taxi sau altceva. Riscam sa cheme cineva politia pe motiv ca am abuzat de ea – ceea ce nu as face niciodata. Am fugit. La ce viteza puteam atinge, lumea nu ma putea observa.

A naibii viata!

Capitolul 6. Unde e capcana cu branza, pica si soarecele!

-Ange? Buna, sunt Laya. Ce faci diseara? Nimic! Perfect! Vii la mine, nu?Asa te vreau…

Am pus receptorul inapoi in furca si am mers spre computerul deschis. Aveam doar o duzina de mesaje de la Mark, intrebarea Claire (“Cand bem?”) si mesajul in care Ange “tipa” la propriu.

L-am inchis pe cel al lui Ange, i-am raspuns lui Claire (“Cand vrei, draga. Eu azi am terminat mai repede…”) si am inceput sa citesc ultimele mesaje ale lui Mark (marea majoritate erau scanari ale cursurilor pe care le-am ratat saptamana trecuta intmaplator).

Interesant era faptul ca acum eram vizibila, pentru ca pana acum nici nu cred ca ma observa din cauza “gramezii” de capete goale care il inconjurau zilnic.

“Buna, Laya! Ma intrebam daca ai treaba azi. Speram sa mergem la o plimbare…

Sau daca ai nevoie de ajutor in privinta cursurilor, nu ezita sa imi ceri ajutorul.”

Hai ca asta era amuzant! Eu eram aia ciudata, tocilara care stia tot si era prima care era in stare sa ia sticla in mana inaintea sesiunilor, iar el acum imi oferea ajutorul de care nu aveam nevoie. Totusi, plimbarea suna bine (sa nu mai zic de topaiala entuziasta interioara – totusi, el era cel mai dorit baiat din facultate, iar eu cea mai nestatornica pacoste).

Am inceput sa tastez frenetic, manata de bucurie :

“Sigur! Adica, plimbarea aceea suna bine, iar eu am terminat tot, déjà si cum e vineri…

Astept raspuns.

Laya.”

M-am ridicat si am fugit la bucatarie (in continuare curata) si mi-am facut o cafea. Cand am revenit in fata computerului am observat ca déjà aveam un mesaj nou de la Mark.

Am apucat mouse-ul in graba uitand sa asez cafeaua pe birou, aceasta varsandu-se cu bucurie pe blugii mei. Am asezat-o cu grija pe biroul gol (aveam doar mapele asezate frumos), bine, ce mai ramasese… Intr-un sfarsit am deschis mesajul ala si am sorbit, incet, din restul de cafea fierbinte.

“Grozav! Imi pare bine ca ai acceptat. Imediat ce termin cu Rebecca vin sa te iau (asta fiind cam intr-o ora).”

Cred ca am reusit sa vars restul de cafea(cu omica parte am reusit sa ma inec in momentul in care am citit partea “termin cu Rebecca”). Pentru moment il injuram (Dar ce eram eu?Pranzul, cina sau gustarea dintre mese? Fustangiul… Ah, ce… ) dar apoi mi-am spus ca ar trebui sa incep sa am incredere in persoane (tocmai eu vorbeam de ceea ce nu stiam daca facea Mark sau nu, tocmai eu cea care nu a avut o realtie mai lunga de o saptamana – iar ala este recordul meu personal).

Intr-o ora reusisem sa ma schimb, sa ma machiez, stiti voi – “chestii” normale pentru o fata si, minune, sa imi gasesc telefonul mobil.

Mi-am luat geaca neagra din piele si geanta decorate cu tinte si am iesit pe us ape care am incuiat-o cu greu (aveam telefonul, tocul acestuia, castile, geanta si cheile pe care trebuia sa le manevrez cu grija).

Cat am coborat scarile mi-am strans cheile, am pus tocul telefonului in geanta – langa chei si am reusit sa imi strecor castile pe sub bluza si cand sa le atasez, telefonul nu mai era! Mi-am deschis geanta si am inceput sa caut, scapand astfel rujul, oglinda (nu!) si… ah!Tocul pantofului a aterizat din greseala pe ruj, a alunecat si odata cu el am alunecat si eu.dar nu pe jos, dupa cum era logic, ci in bratele destul de puternice ale unui om pe care nu reuseam s ail deslusec din cauza luminii slabe si a panicii care ma cuprinsese deodata (tocurile!).

Dupa cateva minute in care am inspirit un parfum destul de bun(masculine, fresh dar totusi elegant) amestecat cu mirosul emanate de geaca de piele, mi-am ridicat privirea si am am vazut ceva ce nu ca m-a speriat, ci a trezit ceva prea complicat pentru a descrie. Doi ochi verzi ma fixau, insa nu imi pot da seama daca exprimau furie, tristete sau… altceva…

-Laya? Esti bine? Ce faci aici?

Cat de frumos… Tonul sau era atat de calm, preocupat de mine, plin de grija… Iar vocea… Ei bine, avea o tonalitate aparte si era…

Era a lui Nate!

-Eu sunt bine, multumesc. Dar dumneavoastra, Domnule Profesor, cum de v-ati gandit sa va parasiti cobaiul?

Bineinteles ca am si eu inima si sentimente, dar, mai presus de toate am minte, deci ratiune, iar ratiunea nu ma lasa sa il plac. Bine, mai mult decat ceea ce semnifica de obicei acest cuvant.

Mi-a dat drumul si s-a retras destul de enervat.

-Vrei sa termini o data? Celeste nu semnifica nimic! Si nu ma intereseaza ce vrea , sau daca vrea ceva de la mine…

-Si atunci de ce ma intrebi mereu ce doresc? De ce nu ma lasi in pace pur si simplu?

S-a asezat pe trepte, abia acum observand ca tinea doua mape, iar pe cea de deasupra era scris numele meu. A oftat si a spus incet, debusolat:

-Nici eu nu am idee… Simt doar ca trebuie sa fac asta…

L-am privit uimita, simitind cum ma inrosesc, iar asta nu era din cauza ca “ma inmuiam”, ca eram impresionata in vreun fel. Ma enerva ca era atat de calm, ma enerva franchetea sa prezenta mereu, dar, mai ales, ma enerva ca nu se dadea batut indiferent ce ii spuneam.

M-a privit din cap pana in picioare si apoi spuse la fel de calm, poate putin trist?!

-Am venit sa vad cum au evoluat ranile si… sa iti aduc dosarul. Daca vrei sa nu mai vii la curs nu trebuie sa te certi cu Celeste, ci sa duci dosarul la arhiva cu foaia semnata de mine din buzunarul din lateral.

Mi-aluat mana si a studiat-o rapid la lumina unei lantern mici, asemanatoare celor de la chirurgie. Eu stateam pur si simplu si il priveam enervata, fiind incapabila sa gandesc sau sa spun ceva, orice!

In scurt timp a stins lantern si a asezat-o in buzunarul interior al gecii. S-a ridicat de pe trepte, privindu-ma in acel fel al lui, dupa care s-a intors si a coborat treptele.

-Trebuie sa plec. Ma asteapta taxiul…

Am coborat scarile incet, fara sa mai cad( oricum ma prindea din nou , deci nu mai avea farmec sa ma chinui sa cad), am luat dosarul cu numele meu, am scos hartia din buzunarul din lateral si am rupt-o.

-Asta e doar pentru ca nu ai nicio treaba cu secretara…

-Deci pana la urma chiar erai geloasa, nu?

-Nu forta nota…

Am mers inaintea sa zambind, pasind elegant, pe tocuri. Si daca nu as fi auzit bine, as pune pariu ca a fluierat cat de incet a putut sa nu il aud – hei, aveam doar o fusta normala la o palma si jumatate sub posterior, tocuri de zece centimetri, o bluza frumoasa cumparata anul trecut care imi accentua curbele si o geaca din piele neagra, atat!

Cand am iesit afara din scara, Mark m-a prins de mana si m-a ajutat sa cobor scarile(cand a ajuns asta asa de repede aici?), parca radiind de fericire. Nate a coborat in urma mea si l-a privit fix, deodata furios.

-Ce cauti tu aici?

M-am intors spre el si l-am intrebat, fara sa vreau, ingrijorata :

-Ce ai patit deodata?

-Nu imi spune ca vrei sa iesi cu asta acum… Nu la ora asta…

Exagerare? Era abia opt! Si Mark, era… un baiat… si atat?!

Am vrut sa protestez imediat, de altfel asta era o reactie normala, tipica pentru mine, insa nu am avut timp prea mult pentru ca Mark m-a tras inapoi inspre el si m-a sarutat (nu si el… ce avea lumea cu mine?).

-Credeam ca nu mai vii, iubito…

Nate marai deodata , evident suparat (si, da, normal ca era gelos!ce bine imi pare…).

-Ia-ti mainile de pe ea. Nu indrazni sa faci ceea ce ti-ai propus ca o sa sfarsesti fara cap pe umeri…

Mark ma privi zambind, ignorandu-l complet pe Nate, care tocmai ma facuse sa imi fie frica (de ce imi era cunoscut tonul asta?).

-Hei, amice… Nu vad care e problema ta acum… Bine, in afara de gelozie… ce? Nu ti-a dat ocazia sa te desfasori?

Nate m-a agatat de mana si m-a tras in spatele sau (da’ stiu ca era prea grijuliu acum… imi strica toata intalnirea!).

Am vrut sa ma eliberez, s ail lovesc, furioasa, sa tip, sa il zgarii, sa ii fac ceva! Si din nou, aveam prea putin timp…

-Nu ne urmari… Nici tu, nici ei…

-Ti-e frica?

-Dar tie?

Nate il privea din ce in ce mai urat, ma mir cum de mai statea mark in viata, pe doua picoare, zambind, in fata noastra.

Nate s-a intors si m-a luat in brate dupa care nu ma intrebati ce s-a intamplat ca nu stiu sa explic prea bine(da, era ca intr-un montagne russe, ametitor, prea rapid… si prea incetosat!). Tot ce stiu e ca m-am trezit intr-o casa destul de draguta, luminata de cateva candelabra atarnate de tavan.

Nate m-a asezat pe o canapea maronie, din piele si a disparut pe usa.

-Unde suntem?

Am reusit sa tip desi nu stiam daca ma putea auzi de acolo, de unde era. A aparut imediat inapoi cu o cutiuta in mana pe care a asezat-o pe un birou din mahon superb si mi-a raspuns scurt, nereusind sa ma mai priveasca in ochi.

-Acasa la mine.

Priveam atenta cutiuta de pe birou, continuand nu chiar atenta:

-Nu e rea pentru un profesor universitar...

M-a privit zambind doua secunde dupa care a revenit asupra cutiutei pe care a reusit sa o deschida(toata cutia era simpla, argintie, doar capacul fiind cel deorat cu forme ondulate fine, cursive, ce alcatuiau un chip masculin dur cu ochi verzi, formati din jad,cu o asemanare prea mare cu cei ai lui Nate).

-Inteleg ca iti place casa asta invechita mai mult decat mine?

-Cine a zis vreodata ca imi place un lucru oarecare legat de tine? Am spus ca nu e rea, deci, inseamna ca v-ar trebui cateva imbunatatiri si, normal, pe cineva care sa va spuna care sunt fara sa ii fie...  frica.

A scos cateva chestii mici din metal cu un varf rosu (mai rosu decat orice ton de rosu pe care vi-l puteti imagina) si trei seringi (bine, semanau cu tubul unei seringi careia ii lipsea pistonul, iar in locul varfului era argint, cred, alungit ca un varf scurt).

A ridicat „seringa” la lumina si a privit-o curios, raspunzandu-mi la fel de calm ca intotdeauna, fara sa ma priveasca.

-Cine, ah? Propui ceva, sau doar mi se pare?

Am inghitit in sec, fara sa ii mai arunc o alta replica „inteligenta” pentru ca tocmai a scos o alta seringa, adevarata – micuta, subtire, cu continut albastrui si cu un ac lung, pe scurt „pericol pentru Laya”.

-La... la ce iti folosesc toate alea? Si... in special... aia?

S-a intors spre dulapul din spatele sau si a luat o sticluta de spirt si putina vata. A venit zambind si s-a asezat langa mine. A scuturat seringa, eliminand sngura bula de aer si mi-a spus direct :

-Dezbraca-te de geaca.

Nu vreau sa stiu ce mi se citea pe chip in acel moment...

-Acum ti-a venit cheful?

A inceput sa rada si, dintr-o singura miscare s0a descotorosit de geaca mea iubita „care ii statea in cale”, eu neavand parte de secunda pentru protest.

-Cum ai...?

-Ai incredere.

Mi-a luat bratul si l-a intins cu grija (se gandea ca sunt din portelan si ca trebuia sa nu cumva sa imi rupa mana?). Acum puteam aprecia un inceput bun de preludiu (si sa recunosc acum ca imi venise si mie cheful), insa a intervenit seringa albastruie si a stricat tot.

-Imi spui macar cat timp mai am pana mor?

-Nici acum nu ai incredere in mine, nu?
-Nu dupa cum te-ai purtat cu mine si cu...(idiotul de) Mark! Si mai ales, nu dupa ce m-ai inchis aici in biroul asta, macar bine ca ai avut decenta de a nu ma duce direct in dormitor, oricum intentiile tale sunt vizibile. Am uitat ceva? A! Da! Injectia! Stii ca...

Pacat de propozitie ca era destul de bine gandita, iar la ce intonatie am mereu, cred ca pana a urma iesea ceva „inteligent”, tipic mie, numai ca baiatul asta imi cam fura din timp, iar doua dintre furturile alea erau manifestate printr-un sarut. Bine, recunosc, a fost lung a fost... bine... eu nu ma mai dezlipeam de el, dar sa nu mai spuneti asta... Totusi imi pare rau ca nu m-am gandit sa il lovesc ca sa il invat minte sa nu mai faca asta. Daca evitai sa ma prinzi pe picior gresit era mai bine!

Si daca evitai sa stai in locuri unde te gaseau cobaii aia nenorociti si, mai ales, roscati si pe care, intamplator, ii mai si urai atunci chiar era perfect (sa nu uitam ca si ambientul avea o influenta, insa imi ajungea pentru moment canapeaua).

-Uite copii ce frumos se distreaza... Si ce bine o sa imi para ca eu o sa v-o stric...

In momentul acela jur ca am fost inlemnita! Adica, pana si in cele mai ciudate momente ale mele in care ma blocam, indiferent de cauza, gandeam ceva! Atunci doar vedeam parul acela rosu nepieptanat cum trebuie si un zambest dracesc(si asta doar pentru ca Nate a ajuns in picoare in fata mea mai repede decat ajunge TGV-ul francez la destinatie).

-Chiar nu pricepi ca saritul pe mine nu te ajuta?

-Chiar nu pricepi ca nu ma interesezi?
-Da, da... zi tu ca nu ti-a placut...

Imi reveneam in sfarsit, incet, mai ales dupa experienta de mai devreme cu „domnul meu profesor”(ha! am pile...) astfel incat am inteles exact ce nu trebuia din fraza lui Nate.

-Ce ai facut?
M-au privit amandoi, evident, uitasera de mine(si asa eu nu eram importanta – doar masa neglijabila), fiecare emanand ceva furie.

Celeste s-a rezemat de biroul lui Nate de pe care disparuse deodata cutiuta argintie (seringa si restul lucrusoarelor se aflau in pumnii inclestati ai lui Nate) si a spus chicotind.

-Mda, recunosc... Unul asa tinerel de vreo patru sute de ani nu am mai avut de curand... Si sa recunoastem ca fetisoara ta merita osteneala...

Ce fel a fost mai devreme cand s-au intalnit cocosii, pardon, Mark si Nate, nu a fost nimic. Sa il fi vazut acum cat de incruntat era(da, acum imi era frica de el... sau de ceea ce putea sa urmeze).

-Treci la subiect.

-Pisicel, dar nu ai rabdare?

-Nu cu soarecii de laborator.

Ah, Doamne, cat as fi ras daca eram in alta situatie. Chiar i-a spus-o roscatei. Si inca i-a spus-o bine... Stai, Laya... Calm... Respira!

-Asa deci... Pramatia a fost desteapta si a inteles totul pana la urma?

-Pe cine faci tu pramatie, scobitoareo?

-Taci! Stai in banca ta cat timp discutam noi doi.

Nate se incorda din nou si desfacu intr-un fel una dintre seringi. Simteam ca ceva nu e bine aici...

-Nu am ce sa vorbesc cu tine, Celeste. Iar daca nu iesi din casa mea o sa te dau eu afara in forma de sushi.

-Marete amenintari pentru un pusti... Chiar nu i-ai spus nimic, inca?

-Nu e treaba ta.

Si ce repede si neinteligibil mai vorbeau aia doi. Ciudat e faptul ca ma prinsesem cu greu ca eu sunt atat subiectul, cat si viitoarea tinta.

-Ce sa...

-O sa se termine asa de tragic...

Nate se relaxa cat de cat (si nu inteleg de ce) si a inceput sa invarta seringa in mana. Si acum era partea mea preferata : ala rau o incasa, iar in cazul asta, eram fericita ca roscata o va incasa atat de tare incat nici nu mai era nevoie de interventia mea (asa se intampla in filme de obicei!).

-Si ce astepti, ma rog? E aici, e toata a ta... Eu sunt un pusti... Ce te opreste sa ne omori pe amandoi? Sau stai... Iti astepti cumva rudele? Intaririle, nu? Celeste, imbatranesti cumva?

Roscata a marait infundat spre amuzamentul lui Nate(ori se credea buricul pamantului, ori era sadic).

-Ti-a zis cumva Mark ce noroc a avut ca nu i-am rupt gatul mai devreme cand a indraznit sa o atace pe Laya?

A privit-o scurt si a inceput sa rada din nou. Asta insemna ca era in avantaj?

-Deci stii... De aia nu indraznesti acum sa ne ataci, nu? Ti-e frica!

-Taci! Nu ai idee ce zici...

-Tu nu ai curajul sa faci ceea ce vrei. De fapt, nu te lasa Mark sa faci ceea ce vrei? De cand asculti tu de unul mai tanar? Celeste, zau ca ai ajuns rau...

Ei si atunci a inceput totul. Maraieli, zgomote infundate de oase rupte, tipetele lui Celeste... Totul a fost mult prea rapid pentru mine, mult prea dur, mult prea oribil pentru mine incat sa stau sa privesc. In schimb finalul e cel care conta in orice poveste, nu?

Celeste era intinsa pe covor. Avea hainele sfasiate, cateva urme clare de lovituri, o fractura deschisa la bratul drept si ochii deschisi care ma fixau cu ura. Nate statea langa ea, intreg, cu seringa goala in mana, privind nelinistit trupul fara suflare a lui Celeste.

Lacrimile au inceput sa curga cand am reusit sa gandesc tot ce imi aparea in fata ochilor. Mi-am ferit privirile, intorcandu-le spre noptiera de langa canapea. Am observat un colaj alb-negru cu doi baieti cu ochi verzi, care imi zambeau veseli, nepasatori la ceea ce se desfasura in jurul lor. In coltul de jos al colajului era scris ceva foarte mic, indescifrabil. Cand am realizat ce era cu poza aceea, m-am pomenit cu ea in mana, lacrimile curgand deasupra ei, si cu Nate langa mine, care ma privea suparat.

Mi-a luat fotografia din mana si m-a luat in brate, evident, furios ca am asistat la intreaga scena. Pe moment am vrut sa il indepartez, insa data asta ratiunea nu mi-a fost de folos. Inima a invins in sfarsit. L-am strans cat de tare am putut si l-am rugat, in soapta sa nu ma faca sa uit totul din nou. Voiam sa aflu tot, sa nu uit nimic din ceea ce vedeam zilnic, sau din ceea ce simteam.

El m-a ridicat in brate si m-a dus in dormitor,spunandu-mi ca am nevoie de somn si ca nu ma va deranja pana dimineata. De parca acum puteam sa dorm in pace si liniste!

Capitolul 5. Trio perfect : pisica, albina si capcana pentru soareci.

Stateam rezemat de peretele blocului Layei, gandindu-ma la ce tocmai facusem (Mdea... idiot, stiu... Cum de am putut sa fac totusi asta si sa plec asa? Dar! Sa recunoastem ca n-a fost totusi rau... Optimism enervant!) cand am vazut-o alergand, aproape disperata, spre taxiul pe care il chemasem acum cinci minute. Am inceput sa zambesc ca un copil care primise o bomboana pe bat. De ce nu putea fi macar a cincea parte din ce era acum si pentru mine? Eu o asteptam mai ceva decat soferul ala neghiob care uitase sa deschida usa, care uitase chiar si pe ce parte a bulevardului sa opreasca. Eu... iarasi, eu... Eu si filozofia mea... De ce trebuia viata asta si iubirea sa fie atat de incorecte fata de mine? Cu ce le-am gresit?

M-am uitat calm la ceas – inca era devreme. Deci aveam timp sa trec pe la Spital sa imi culeg rucsacul de pe unde il aruncase inainte sa ajung aici, aveam timp sa imi iau si un espresso la pachet, sa trec pe acasa si sa ma schimb (nota pe telefon : idiotule nu uita de cravata si de parfum) si abia apoi sa merg pe la Facultate pentru maretele mele doua ore.

Zis si facut. In jumatate de ora terminasem totul si inca aveam prea mult timp (un sfert de ora) pentru a ajunge la Facultate in centrul orasului (eu eram acasa, la marginea orasului). Deci ce faci acum, Nate? Stai si te uiti pe pereti sa vezi ce frumos ti i-ai varuit acum doua luni? Ah, ce plictiseala...

Mi-am luat rucsacul si cafeaua si am iesit pe usa. Abia ce mi-am adus aminte ca trebuia sa ma uit si prin arhive la Facultate, deci am luat-o frumos la goana pana in centru.

In cinci minute eram deja acolo!

Am intrat pe usile Facultatii decis sa merg spre arhive. Numai bine ca a ajuns si Laya intre timp si a dat peste mine, mai-mai sa imi verse cafeaua pe hainele sale si sa cada. Am ajutat-o sa se mentina in picoare (bineinteles ca echilibrul meu era de mare ajutor langa ea) si i-am intinse mapa cu hartiile pe care tocmai i le stransesem de pe jos.

M-a privit urat si a plecat mai departe fara sa imi adreseze un cuvant, macar, landu-mi posibilitatea de a privi lung dupa ea pana cand a disparut pe prima usa care i s-a ivit in cale (din pacate era toaleta baietilor, dar cred ca se descurca fara sa loveasca nimeni, deocamdata). M-am intors zambind si am plecat spre secretariat.

Cateva minute mai tarziu eram in drum spre clasa la care urma sa tin cursul despre fiziologie a sistemului nervos(mda, suna interesant). Am intrat in clasa si am inceput din nou sa zambesc cand am vazut-o pe Laya in spatele clasei, privindu-ma la fel de urat ca mai devreme. Macar aveam ocazia sa o vad mai des si oficial, ca sa zic asa. Credeti ca este atat de placut sa sar tocmai la etajul ei si sa stau ghemuit pe geam numai ca sa o vad? Nu, asa credeam si eu...

Ce trebuia sa le zic acum? Ah, da! Introducerea...

Numai bine ce incepusem sa ma balbai(spre amuzamentul catorva studente, sau poate gelozie, din cate auzeam, pentru ca o priveam doar pe Laya) ca a si intrat o tipa roscata in sala si m-a intrerupt. Nu tu prezentare, nu tu scuze, nimic! Doar mi-a intins dosarul pe care l-am cerut mai devreme la secretariat, mi-a facut cu ochiul si a plecat.

Am privit zambind dosarul cu titlul „Laya Sparks” pe care l-am asezat in fata mea. Si atunci mai observasem si un detaliu : un numar de telefon scris cu creionul si un nume dedesubt .

-Celeste... Hm... Interesant.

Imediat clasa a inceput sa rada in hohote si am vazut-o pe Laya cum iese furioasa pe usa.

-Hei! Domn’ profesor?! Daca nu te duci tu dupa roscata aia imi dai mie numarul de telefon?

Unul dintre baietii care stateau langa Laya incepu sa rada si mai tare. Si atunci mi-a picat fisa. Spusesem numele cu voce tare! De aia s-a enervat Laya? E geloasa?!

Am inceput sa rad si eu dupa care am spus ca se amana cursul si am iesit pe usa dupa Laya.

Scanam fiecare colt posibil, ma uitam aproape disperat la fiecare chip din jur, vroiam sa o gasesc (mai ales acum cand stiam ca simtea ceva – fie ea ura, fie... altceva).

Am deschis dosarul din mana mea sperand sa ii gasesc orarul, notite, scheme, orice imi dadea macar un indiciu despre locul in care ar putea fi,

Am inchis dosarul enervat si m-am trantit pe treptele din apropierea salii de curs. Mi-am sprijinit capul in palme, oftand suparat si incercand sa ascult cu atentie.

„Da, bai banii, tocilarule! Am nevoie de mancare!” – Nu... nu e aici. Oricum macho-man-ul echipei de fotbal, cocosul fara creier al parcarii trebuia putin zdruncinat. Asa poate i se risipeau si fumurile din capul si asa gol.

Am ascultat in continuare cateva fete care palavrageau despre modul „posibil” in care am reusit sa o „farmec” pe fabuloasa secretara, alti cativa baieti care vrobeau despre „cuceririle” si metodele de agatat folosite weekend-ul trecut si, in final, niste tipete de toata fruusetea la secretariat :

-Imi dai o data foaia aia? Am destule lucruri de facut iar printre ele nu se numara studiul roscatelor care viseaza la profesorii, pardon, fostii mei profesori.

-Cum iti permiti sa spui asta? Dar ce esti tu aici de ma iei peste picior, ma rog?

-Nu te mai ruga ca strica. Poti sa imi dai foaia, acum? Dupa o sa poti sa speri ca o sa iti sune telefonul ala ieftin...

-Cat tupeu! Ai noroc ca secretarele dragute ca mine nu pot sa dea detentie! In plus daca erai mai atenta stiai ca nu poti sa te dezinscrii imediat. Trebuie sa treaca cel putin o luna de zile sa poti face asta.

Ce vroia sa faca? Sa se dezinscrie? Cateva ore...  La naiba!

Mi-am luat lucrurile si am fugit pana la secretariat. Am batut la usa si am intrat in camera brusc prea mica(secretara imi zambea intr-un mod ciudat, putin cam „pervers” pentru o secretara normala, Laya ma privea enervata de zici ca mai avea putin si sarea la gatul meu iar eu le priveam mirat pe amandoua nestiind ce sa zic).

-Aaa, putem sa...

Laya isi arunca rucsacul pe umar si pleca in secunda in care secretara se ridica si veni incet spre mine, radiind de fericire.

-Stai! Vreau...

Roscata ma opri deodata si imi raspunse(mentionez : tonul sau se vroia a fi senzual, ceea ce imi determina instinctul de a o privi cu ochii cat cepele):

-Orice pentru tine, dragule...

Ei si atunci am zis „Aleluia! Multumesc pentru puterile mele, Doamne!”. Tipa a vrut sa sara sa ma sarute, insa cu viteza mea nu se pune nimeni. Numai eu stiu cum am reusit sa o evit ocolindu-i biroul si sa dispar pe usa in nici macar o fractiune de secunda.

Am oftat rasuflat cand am ajuns pe holul in care Laya mergea apasat, bombanind cateva injurii la adresa mea. Am alergat pana la ea si m-am prptit in fata, ca un obstacol, facand-o sa se opreasca.

„Ce idiot! Ce mai vrea? Iiiih!” – ce imi place cand e geloasa.

-Vrei sa stai locului doua minute sa vorbesti cu mine?

Laya ma privi fix dupa care incepu sa rada. Eu eram contrariat, mirat deoarece nu ii intelegeam reactia si da, eram frustrat pentru ca nu se gandea la nimic asa ca am intrebt-o curios :

-De ce razi?

Si-a luat rucsacul in mana si m-a ocolit fara sa raspunda. M-am intors si ajuns-o imediat, de data aceasta mergand in rand cu ea.

-De ce oare ma chinui sa inteleg sau sa incerc sa vorbesc cu tine?

Isi cauta orarul prin mapele si asa pline de foi si, pe langa asta, tipa de zor in mintea sa „Pleaca!” (si asta m-a facut sa zambesc din nou).

S-a oprit cand si-a gasit orarul, l-a injurat pe McCormack („Alt pervers nenorocit! Sa te vad ca mai comentezi la mea dupa ce iti infig bisturiul ala undeva! Te trimit in... Ah, numai sa te uiti iarasi lung la fusta mea...”) dupa care mi-a raspuns zambind (fortat, fals, chinuit – aveti de unde alege) :

-Pentru ca alta fata mai draguta pe care sa poti sa o saruti cand vrei nu ai gasit? Sau pentru ca iti place sa te lovesc de fiecare data cand te intinzi prea mult?

Am chicotit pret de o secunda si m-am prefacut ca nu am auzit prea bine ultima parte, asa ca am intrebat calm :

-Hm, optiunea aceea e valabila chiar de fiecare data „cand vreau” ?

Isi stranse hartiile si isi arunca rucsacul inapoi, pe spate, dupa care incepu sa mearga din nou.

-„Cand vreau” se intampla cam de fiecare data cand sunt beata pentru a nu-mi reaminti ca s-a intamplat?

Nu iar asta... Ce nu intelegea din „Nu sunt eu tampitul care a facut ce a facut si care acum se afla fara cativa dinti si cu un machiaj natural insotit de cateva vertebre rupte in spital”? Bine, nu-si aduce aminte de toate aceste lucruri neinsemnate din cauza mea, dar nu se pune astfel problema acum – din nefericire. (Si ca o completare, eu as fi fost mult mai tandru!)

Am ajuns-o rapid si i-am raspuns, oarecum enervat :

-De obicei nu prea se intampla...

-Cu mine, nu?

-Poftim?

-Of, barbatii astia... Data viitoare cand mai apare cate un cobai roscat pe tocuri si iti intinde numarul de telefon o sa filmez. Si promit ca nu ratez ranjetul tau sau momentul in care iti aduci aminte numele cobaiului.

A deschis usa si a iesit enervata, avand grija sa mi-o tranteasca in fata, eliminand posibilitatea de a o urmari. M-am sprijinit de geamul din apropiere si am privit-o cum urca intr-un taxi albastrui.

„De ce oare ma mai chinui? Si asa ma uraste... ”

Raspuns? Pentru ca trebuie.

Capitolul 4. 180 de grade, minus.

-Nu.. nu... pleaca!

Am deschis rapid ochii, confuza, speriata chiar, incercand sa procesez toate imaginile pe care le vedeam, vrand cu ardoare sa-mi dau seama daca tot ceea ce vedeam era real sau nu.

Era dimineata, cel mult ora opt si jumatate, dupa parerea mea. Soarele isi raspandea razele caldute, tomnatice, prin fereastra mea goala (stai, goala?!) a balconului, luminand destul de frumos, as putea spune, camera mea draga, plina de tonuri calde, printre care se numarau si petele subtile de sange rubiniu, uscat.

M-am ridicat imediati, deja panicata, insa mult mai curioasa sa aflu de ce naiba aveam eu pete de sange uscat pe perete.

Am sarit imediat din pat cu gandul de a inspecta petele alea onsa m-am oprit la fel de repede, fiind blocata de o migrena nenorocita. Am dat de cateva ori din cap in stanga si apoi in dreapta, incercand, poate, sa scot „chestia” aia care nu imi dadea pace. Vazand ca fac asta degeaba am mers suparata pana la peretele din fata mea.

-Iiih, da’ stiu ca arata groaznic.

Am atins cu grija peretele, stramband din nas.

-Trebuie sa recunosc, chiar unui legist cred ca i s-ar parea o imagine dezgustatoare.

Am cascat in voie, fiind brusc plictisita de latura mea de detectivul care stie tot, inclusiv ce era cu petele alea. M-am intins ca o pisica lenesa, chitaind incet din cauza starii de fericire care m-a cuprins deodata.

Am insfacat telecomanda de pe televizor si am deschis imediat pe VH1, moment in care am inceput topaiala mea specifica numita, simbolic , „dans” si acompaniata de tipetele sau schieunaturile pe care reuseam sa le scot,acestea doua fiind desfasurate intens pe ritmurile celor de la AC/DC pana in momentul in care m-am intors spre pat si l-am privit fugitiv, oricum, privirea aia fiind suficient. Partea de sus era in regula, nu ma intelegeti gresit (doar o patura deranjata de euforia mea investigative, pernele aranjate ca o movilita in mijlocul patului - Dumnezeu stie cum au ajuns acolo), pe cand partea de jos era un dezastru – minunatul meu asternut schimbat cu seara in urma semana cu o suprafata dedicata activitatii bocancilor unor muncitori din carierele de piatra (si bineinteles ca exagerez, dar, totusi!). M-am oprit din topait, am strans patura si pernele si le-am pus gramada jos, langa pat, dupa care am privit oarecum calma cearceaful.

-Doar marginea... grozav! Totusi, era alb!

L-am strans si pe asta si l-am pus langa pat, in dreapta pernei si a paturii. Am mers bosumflata pana la dulap, in cautarea unor noi asternuturi. Si ca sa vezi surpriza. Ce aveam eu in dulap?! Doar hainele mele dragi, rupte, ba nu! – sfasiate, pline si ele de sange.

M-am trantit pe patura, tinand hainele mele in maini, studiindu-le cu interes, ca, mai apoi, o voce cunoscuta sa ma intrerupa deodata.

-Laya? Cand te-ai trezit? Adica, scuza-ma ca nu eram aici, dar...

L-am privit fix, dur, poate putin infricosator deoarece saracul om isi pierduse sirul ideilor. Insa, mai surprinzator era tonul meu suparat cu care il intrebasem fara sa vreau ceva de genul :

-Ce naiba cauti tocmai tu in casa mea?

Cel care statea oarecum relaxat acum ma privea de parca l-as fi injurat sau ceva de genul. Hei, nu sunt atat de rea de obicei, dar cine ii dadea dreptul sa imi intre in casa si, mai ales, sa imi consume din rezervele mele pretioase de cafea?

Vazand ca nu raspunde, l-am intrebat din nou acelasi lucru, incercand sa ma calmez.

- Deci? Ai de gand sa imi zici cine esti si de ce imi consumi rezervele de cafea?
Se apropie de mine fara sa scoata macar un cuvant, un „pas” ceva... Pana si mersul lui era atat de usor ca nu auzeai cand paseste... In schimb ma privea de parca putea sa imi vada intreg continutul cutiei craniene, mai aveam un pic si il confundam cu aparatul cu care faceam radiografii la facultate.

Totusi era ceva de capul lui. Adica era frumusel. Da, bine. Era frumos. Recunosc. Mai ales ca avea niste ochi incredibili - verzi ca jadul care acum erau cuprinsi de teama, sau furie?! Dar e totusi ceva ciudat. Parca il cunosteam, dar numai Dumnezeu stie de unde ca eu una nu imi mai aduc aminte.

-Vrei sa spui ca nu iti aduci aminte de ultima saptamana? Sau... de mine?
Si uite ca am rezolvat o problema. Saracutul om era trist... Eu, nenorocita de mine, facusem ceva anume impreuna cu domnisorul asta din fata mea si acum aveam tupeul sa spun ca nu il cunosc? Sa fi fost eu atat de superficiala incat sa nu dau prea mare atentie? Raspuns scurt : nu cred.

In schimb, atentia mea era focalizata fara sa vreau pe intrebarea acelui om. O saptamana. Trecuse o saptamana? Nu are cum... Adica, trebuia sa merg la cursuri, sa fiu obosita, sa am sticle goale de bere pe langa pat, sa imi gasesc telecomanda prin cine stie care colt, iar acum niciuna dintre acestea nu se intamplasera.

-Chiar ar trebui sa stiu cine esti? Doar nu esti vreo vedeta din show-urile alea ciudate de pe Euforia TV, nu?

Ma privi amuzat. E bine, macar zambeste. Si e si mai bine ca eu imi omor nervii. Ce zi minunata...

- Din pacate nu sunt vedeta aia pe care o cautai. Sunt un amarat doctor de la Spitalul Central care a avut grija de mana ta in ultima saptamana, dar care s-a ocupat cu placere si de parazitii locali.

Hmm... Doctor. Dragut. Foarte dragut. Si ce accent are... Eu de ce nu l-am depistat pana acum? De obicei retin oamenii asa de frumusei ca el. Iar el mai are un plus pentru ca o sa lucram in acelasi domeniu. La naiba!

-Ce vrei sa spui cu saptamana aia? Chiar nu inteleg...

Mi-am intins bratele si le-am privit rapid. Pe unul dintre ele aveam cateva dungi rosii de la niste rani care aproape se vindecasera. Cand le-am mai facut si pe astea, oare?

Sorbi din cafeaua calda din care ieseau aburi pe care o tinea cu ambele maini (asa, tine-o bine ca sa nu pot sa ti-o iau din mana) dupa care trecu pe langa mine si se aseza pe pat. M-a privit din nou din cap pana in picioare dupa care a spus incet, pentru sine poate :

-Deci chiar nu iti aduci aminte de ce s-a intamplat...

L-am privit uimita, cu sprancenele ridicate de ziceai ca mai aveau putin si zburau pe deasupra capului dupa care am spus enervata :

-Asculta. Timp de glume nu am, cum nici timp de gandit daca ti-am mai vazut sau nu moaca prin dormitorul meu. Deci, daca esti amabil, ori imi spui ce naiba mi s-a intamplat si de ce nu imi aduc aminte mai nimic, ori iti iei talpasita pana nu gasesc ceva de lovit.

Incepu sa rada. Ei, ca sa vezi. Acum stiu sa fac si glume! Se pare ca deodata imi sar in fata toate talentele mele ascunse.

El aseza ceasca de cafea pe noptiera si imi facu semn sa ma asez langa el. O, nu. Nu am chef de asta acum! Pervers notoriu!

Citindu-mi gandurile parca, s-a uitat fix la mine cu o privire serioasa .

-Laya, vrei sa te asezi ca sa pot sa iti spun totul? Chiar crezi ca am nevoie de asa ceva acum?

Hei! De unde stie la ce ma gandeam? Mai nou e si Mama Omida?! In fine...

M-am asezat nervoasa pe coltul patului, putin mai departe de locul indicat, inca privindu-l urat.

Ciudat, dar el mi-a zambit. Omul asta nu e normal...

- Deci, acum cateva zile ai reusit sa te ranesti intr-o oglinda, sau un geam, nu mai tin minte exact deoarece receptionista noastra nu a fost precisa, iar eu am fost trimis de la Spitalul Central sa am grija de ranile tale, intrucat tu ai refuzat categoric sa mergi la Spital.

-Spitalele sunt oribile, nu au aparatura necesara, doctori competenti si miros urat. L-am intrerupt fara sa vreau din cauza nervilor care inca mai dansau frenetic in mine, dar sa recunoastem ca e adevarat!

-Acum trei zile am vazut ca ai incercat sa ma suni asa ca am venit sa vad ce faci. SI... ei bine, nu cred ca vrei sa stii asta...

Mi-am dat ochii peste cap. Cand era mai interesant se oprise...

-Spune odata, Nate! Ce s-a intamplat?

Nate? De unde ii stiam numele? Sau, ma rog... asta credeam ca este...

El ma privi suparat si continua dupa ce isi drese glasul.

-Aici am gasit cativa doctori, politisti... Tot tacamul. Mi-au spus ca tu ai patit ceva... Ei bine, se pare ca... Urasc sa spun asta! Cineva a incercat sa te violeze...

Cred ca in momentul acela ma holbam pur si simplu la el si atat. Creierul meu era inghetat, cred, pentru ca mi-a luat ceva pana cand am realizat ce a spus. Iar cand am realizat asta, se pare ca a realizat si blocul odata cu mine pentru ca am tipat cat am putut de tare.

–Ce anume a facut?

L-am privit perplex pe doctoras cateva secunde dupa care mi-am „revenit” in simtiri si am inceput sa il lovesc cu ce apucam in timp ce tipam mai rau ca un miel la abator.

-Nenorocitule! Perversule! Cum de ai tupeul sa faci asta? Cum indraznesti?
Saracutul s-a ferit cat a putut, dar, enervandu-l (logic!) m-a prins de maini si mi-a spus sa incetez. Da, de parca acum il si ascultam. Mai ales dupa ce mi-a facut.

-Cred ca glumesti... Da-mi drumul! am tipat iarasi. Doar nu era sa stau eu asa frumos, tinuta de manute ca sa nu pun mana pe prajiturica inainte de masa, iar, pe deasupra sa nu zbier.

-Vrei sa incetezi?

-Da-mi drumul! Chiar nu ma auzi??

-Chiar nu vrei sa ma asculti?

-Lasa-ma in pace odata!

-Tu ai vrut-o.

Si ce frumos s-a gandit el sa imi inchida gura! Auzi, tupeu! M-a sarutat! Nenorocitul...

Bineinteles ca n-a scapat asa usor. El a vrut-o, eu i-am dat-o. L-am muscat de buza sau de limba... Bine, nu am retinut ce am facut pentru ca jumatatea care mi-a dat impulsul era oarecum (mult prea mult, adica) atrasa de el.

Dupa ce m-a privit urat (si dupa ce mi-a adresat cateva injurii in gand) s-a departat si mi-a dat drumul la maini. Perfect! I-am mai dat o palma destul de tare ca doar o merita. El m-a privit fix de parca nici nu l-am atins.

-Deci acum ca ti-ai varsat nervii pe fata mea banuiesc ca ma lasi sa iti spun aproape totul nu?
-Deci acum ca am aflat ce pervers esti nu o sa ma mai mire nimic, am continuat eu enervata. L-am privit urat(mai aveam un pic si ii aratam si limba, ca doar nu degeaba imi zice lumea ca am doar doi ani) si am asteptat sa continue.

-Deci acum ca m-ai batut pe nedrept pot sa iti spun ca nu eu am fost neghiobul care a facut asta?

Ei da, ce veste! Acum cred ca m-a vaut un pic mai draguta si mai zglobie decat de obicei. „De ce sa nu incerc din nou totusi?” mi-am spus in gand.

-Continua sa dai din gura... Nu cred in minciunile astea. De fapt, ai putea sa nu te obosesti prea tare si sa si pleci...

Ma privi din nou cu ochisorii sai verzi ca la radiografie si mi-a spus atat frumos sa tac iarasi.

-Ori taci, ori iti inchid gura din nou.

-Deci ti-a placut, nu? l-am intrebat deodata calma(Ce naiba? Deja flirtam cu el?Cum de se intampla asta? Nu... stai. Enervata. Asa Laya!) ridicand din sprancene.

Numai ca nu am mai fost atat de norocoasa si a doua oara. Mi-a pus o manuta pe gura, astfel incat nici sa o deschid sa nu pot si a turuit in continuare „povestea” destul de enervat, as putea spune.

-Eu nu am facut nimic. Nu eu sunt gigolo-ul de acum trei zile cu tricou mulat decorat cu tona de staniol, ca aurul e prea scump, aranjat incat sa formeze textul „Dolcecabana” si care repara geamuri, iar in timpul liber mai sare pe cate o fata aparent inocenta ca tine! Daca vrei sa afli cine sunt cauta in arhive numele meu, sau pur si simplu inscrie-te la cursul meu de la Facultatea la care intamplator inveti.

Mi-a dat drumul dupa care s-a ridicat si a iesit furios pe usa, cateva secunde mai tarziu auzind usa de la intrare trantindu-se, astfel, lasandu-ma intr-o foarte mare ceata.

Oare era adevarat? Asta trebuia sa aflu.

Dupa cateva momente in care am stat, pur si simplu, pe pat, pironita cu ochii spre petele de pe perete. Azi era o zi ciudata pentru ca se intamplasera prea multe pe care ori nu le puteam intelege, ori nu le stiam in intregime sau deloc,  iar in ambele cazuri trebuia sa gandesc voluntar mai mult decat  in conditiile normale – nespecific mie.

Asa ca am lasat „ganditul” la o parte si am curatat dormitorul(adio pete pe pereti, cearceafuri murdare si haine rupte murdare). Intre timp am reusit sa ma si schimb in niste blugi bleumarin prespalati, o bluza rosie cu maneca lunga si o geaca din blug (tot n-aveam geam si oricat de frumos era afara, la mine in casa era frigider) .

Cum totul era aranjat in dormitor am mers spre bucatarie si doar ca sa constat ca totul era aranjat perfect, spre mirarea mea. Nu tu farfurii murdar asezate in mormane himalayene, nu tu cesti de cafea sau sticle goale de bere aruncate in orice colt de bucatarie.

Ceva chiar nu e bine.

Am mers in sufragerie, mi-am luat telecomanda de pe fotoliu si m-am asezat turceste in fata televizorului. L-am deschis si am mutat pe canalul de stiri. Era luni, deci, ora unsprezece. Am mai foit putin programele pana cand mi-am readus aminte L luni, ora unsprezece. La pranz aveam cursuri! Blestemata fie scoala!

Am fugit pana in dormitor, mi-am doua dintre mapele colorate de pe  noptiera intr-un rucsac peste care am dat intamplator in sifonierul de langa mine dupa care am fugit cat de repede am putut pe usa ( si nu am uitat sa o incui, de data asta).

Am coborat scarile in viteza (minune cum de am gatul intreg) si m-am oprit la timp pentru a [utea urca langa un taxiu albastru care astepta in fata cu usa deschisa (alta ciudatenie inexplicabila...).

Doamne, ce cald era in taxiul ala! Afara era placut – era soare(ceva ciudat pentru o zi de toamna), insa batea un vant naravas(deci in medie era bine).

Am parasit geamul, intorcandu-ma  la una dintre mapele pe care abia o scosesem din rucsac.

Ce cursuri am azi?

Capitolul 3. Cum a batut pisica jderul.

Un ciocanit ferm si sacaitor o trezi.

„La naiba,” scanci Laya dezamagita, „visam asa de frumos...”.

Prin frumos cred ca se intelege subtila legatura dintre ea si prea-tanarul doctor Nate.

„Oare il voi mai vedea? Sau a fost totul un vis datorat anestezicelor?”

O alta rafala de bubuituri in usa ii alunga orice gand „frumos”.

-Da, da... Vin acum ! reusi sa mormaie suparata printre dinti, in timp ce incerca sa isi dea seama cum de a ajuns in pat cu o seara in urma si cauza ametelii care nu ii dadea pace.

Ura sa fie intrerupta cand medita. In plus, meditand la ceva de actualitate – ca de exemplu, Nate , o facea sa uite de durerea acuta cauzata de taieturile de la mana, uita cu totul de zgomotul infernal care strabatea fereastra sparta si acoperita neglijent cu carton, uita de ceea ce avea de facut, uita de ea insasi, uita de tot ! Cand medita reusea sa se transpuna la nivel metafizic, sa existe doar sub forma de gand, reusea sa constientizeze, pe aceasta cale, tot ceea ce a facut intr-o anumita perioada de timp, analiza oameni, vorbe, fapte, insusiri, tot ceea ce merita cu adevarat.

Iar acum, singurul cobai pe care dorea sa isi faca experimentele era cine oare altcineva in afara de Nate?

Il vedea in fata sa, ghemuit ca o pisica pe marginea balconului, stand intr-un echilibru perfect fara sa dea semne ca ar trebui sa depuna efort pentru asta, poruncindu-i sa mearga la el.

„Dar nu esti Nate”, murmura Laya aproape fara zgomot.

Adica, era Nate intr-un fel. Avea aceeasi infatisare – aceiasi ochi verzi scanteind, aceeasi gura transfigurata intr-un zambet subtil, strengaresc, parul moale, lucios, strans intr-o codita eleganta la spate, acelasi corp acoperit de paltonul lung si negru, insa nu era el!

Nu putea fi deoarece vocea sa era mult mai dura, taioasa,puternica, chiar si acum cand soptea acelasi cuvant – „Vino!”, ochii sai nu exprimau blandete, siguranta, calm ci scanteiau din cauza seriozitatii si ferocitatii, corpul sau era incordat, gata sa sara pe oricine i-ar fi distras atentia in acel moment.

Laya privea cu disperare inspre geamul balconului nevenindu-i sa creada ceea ce i se arata acum in minte.

Ultima rafala de bubuieli dadeau impresia ca usa nu le va mai suporta, iar din clipa in clipa „persoana de dincolo” va aparea furioasa in prag.

Laya intrerupse sesiunea de meditatie alerga spre usa speriata si cu lacrimi calde prelingandu-i-se pe obraz. Privi cu grija pe vizor, observand un om inalt si slab, brunet, cu acnee in desfasurare, ochi mici si negri asemanatori unui jder care purta o geaca veche din piele si blugi deschisi la culoare si care reusea sa lase oricarui om care il privea o impresie  nu prea buna – posibil caracter slab si o lipsa clara a bunelor maniere deoarece in acel moment molfaia o guma, scuipand din cand in cand in jurul usii.

„Ih, ce scarbos...” gandi Laya dezgustata de „obiceiurile” acelui om.

Deschise usa incet, astfel incat i se vedea doar un ochi, insa ea il putea vedea integral pe cel de afara.

- Cine esti si ce vrei?

„Cliseu?!De ce trebuie sa imi manifest frica asa, si nu luandu-l la intrebari pe acel... om?!Ar trebui sa fac ceva, ar trebui sa...”

O voce ragusita asemanatoare unui fumator inrait insotita de un miros de alcool dezgustator si ieftin ii intrerupse sirul gandurilor.Insa ce urma era mult mai penibil si mai umilitor. Pentru el, desigur, deoarece a masurat-o extaziat din cap pana in picioare pe „gagica” din fata si a fluierat scurt.

-Hei, baby! Sunt tipu’ cu geamu’ . Am venit sa iti fac treaba...

Laya il privi cu o spranceana ridicata, expresia fiind completata de dezgust si stupefiere.

-Pun pariu ca ai vrea... murmura aceasta pentru ea insasi, insa destul de tare pentru... „el” sa o auda.

-Ma scuzi, baby?Repeta sa auda si „eo” !

Ii facu din ochi si incerca sa se apropie sarmant de Laya.

O boare de aftershave ieftin si transpiratie se impleti cu mirosul de rom, parcurse scurta dinstanta pana la Laya si o facu sa se dea din usa, instictiv, si sa loveasca cuierul de langa ea, mirosul acela imbietor provocandu-i o stare de greata, iar lovitura – ameteala. Palariuta sa preferata neagra din catifea cu fundita rosie din satin ii cazu elegant peste parul ciufulit.

Satula de aerul infect pe care il inspira, agita mana stanga spre dormitor, rastindu-se cu o malitiozitate de care nici ea nu se credea  in stare sa o foloseasca.

-Treaba ta e in dormitor. Inlocuieste doar geamul. SI vezi poate reusesti sa te misti mai repede decat un melc pentru ca nu vreau sa imi irosesc timpul si nervii incarcand sa scap de replicile tale banale de agatat.

Se intoarse pe calcaie ofuscata, privind cu speranta spre usa de la baie care parea singurul loc in care ar putea sa isi gaseasca scaparea. Facu cativa pasi spre baie insa se intoarse brusc, provocand cateva scartaieli din cauza papucilor cu iepurasi pe care ii avea in picioare si spuse amarui, printre dinti :

- Si nu-mi mai spune „baby” !

Cateva secunde mai tarziu se auzi usa de la baie trantindu-se zgomotos, de ziceai ca iese din balamale , apoi troncanitul cheii in broasca.

Timp de jumatate de ora Laya parcurse acelasi ritual relaxant de dimineata : facu un dus caldut, se dadu cu o lotiune de corp hidratanta cu un miros subtil de levantica, folosi parfumul sau preferat cu scortisoara si flori de portocal care ii aducea mereu un zambet pe buze si, in cele din urma, isi dadu parul cu spuma, fortandu-l sa stea ceva mai potolit decat de obicei.

Se infasura in halatul fin de matase , isi lua papuceii pufosi cu iepurasi in picioare, iesi apoi din baie, tinta sa fiind dormitorul, insa nu intra inainte sa inhate telefonul mobil de pe o masuta din sticla din hol si sa formeze secventa „1” – „apelare” , secventa care avea legatura cu Nate, desigur.

Se opri stupefiata in pragul usii cu telefonul la ureche, simtind cum furia se reintregeste asemenea unui batalion care pleaca la razboi cu gandul de a face orice, numai sa invinga.

Primata, „ala” – dupa cum i se adresa Laya in gandurile sale, statea tolanit in patul din lemn de cires acoperit cu asternuturi curate, albe, incaltat, foind de zor canalele la televizor, band bere din sticla din cealalta mana libera, din cand in cand reusind sa verse pe tricoul stramt pe care scria cu litere mari aurii „dolcecabana”.

-Ce naiba faci tu in paul meu?

El lua inca o gura de bere cu care se inneca atunci cand o privi pe Laya stand in prag doar in halat, cu pielea catifelata umeda care emana acel miros divin.

Ce mai conta geamul? Da-l naibii de geam cand ai o asemenea „bucatica” in fata ta.

-Baby, da’ stiu ca aratam bine uda..

Facu doi pasi inainte si ii facu cu ochiul.

Laya se stramba la auzul acelor cuvinte care ii zgariase urechile la fel ca sunetele unei chitari dezacordate.

Ridica o mana in fata sa si spuse furioasa :

-Ti-am spus sa nu ma mai strigi „baby”!

Scrasni furioasa din dinti si se indrepta spre sifonier, aruncandu-i intre timp cateva injuraturi si porunca „Repara geamul ala afurisit!”. Isi lua prima pereche de blugi si bluza cea mai la indemana, un sutien negru cu fundita, o clama de par si boleroul negru si fugi si se baricada inapoi in baie.

Se rezema de marginea cazii si ofta lung. Isi tranti hainele pe suportul de creme, sampoane, sticlute de parfum, pensuli si creioane pentru machiaj si multe alte lucruri necesare unei fete „normale” ca ea, provocand un flux de sticlute si cutii pe covor.

Lua rapid tricoul si musca din materialul fin, innabusindu-si cateva tipete si injuraturi.

Dadu cateva suturi la cele doua-trei cutii care stateau in coltul format de cada si perete si se tranti bosumflata pe covor. Isi lua telefonul care fusese infofolit in haine si scrise cu greu un mesaj pentru Nate.

„Daca vii sa imi schimbi bandajele adu si macar un legist sa confirme ca am omorat geamgiul idiot din dormitorul meu cu orice imi va pica pe mana dupa ce iti trimit mesajul. ”, dupa care apasa cu putere pe butonul „trimite”.

Se uita in jurul sau, citind, parca, fiecare titlu de pe fiecare cutiuta sau sticluta care statea aruncata pe jos, gandindu-se , de fapt la ce avea de facut sa il expedieze pe „ala” afara din apartamentul ei.

Cauta frenetic numaru de telefon al „firmei” de la care provenea specimenul insa nu il gasi, amintindu-si ca era scris pe o hartiuta situata langa telefonul fix. Dupa alte cateva secunde de gandire forma numarul de la politie si astepta. O voce pitigaiata si plictisita ii ceru Layei numele si motivul pentru care a sunat.

-Laya Sparks. Un geamgiu se impotriveste ordinelor mele stricte si clare de a-si indeplini sarcina si de a-mi parasi, ulterior, apartamentul.

Receptionista ii raspunse cu aceeasi monotonie in glas asemanatoare unei casete vechi si plictisitoare ca politia nu se ocupa de astfel de cazuri, ci firmele insele au grija de angajatii lor „pretiosi”, dupa care i-a urat „o zi buna” si i-a trantit telefonul in nas.

Laya privea perplex ecranul gol al telefonului mobil, starea de nervozitate crescandu-i simtitor.

„Ce e cu lumea asta? Chiar vrea sa imi provoace un infarct pe langa crizele de isterie?”

Se ridica si incepu isi schimbe hainele, bombanind in continuare ceva legat de receptionista. Arunca halatul in cosul pentru rufe, isi puse sutienul, bluza, blugii, apoi boleroul, isi prinse parul cu clama dupa care stranse cu grija cutiile de jos si se machie discret cu albastru si gri.

Iesi val-vartej din baie, in continuare bombanind si injurand pe toate persoanele neduferite pe care si le amintea, uitand de geamgiul care statea in usa dormitorului si de care se ciocni.

Acesta o prinse instictiv de talie, incercand sa o stranga in brate, insa Laya incepu sa tipe si la il loveasca cu pumnii, vrand sa il faca sa dispara, sa elimine iluzia care i-a stricat buna-dispozitie si intraga dimineata, insa fara succes.

-Hei , baby, da’ ce agresiva suntem.

Laya se opri si il privi furioasa, dupa care il impinse si intra in dormitor.

-Stii ce? M-am saturat sa ma tot strigi baby, sunt peste masura enervata ca nu ai reparat geamul, iar daca nu dispari in cinci minute cel mult chem politia.

Acesta se intoarse spre ea, incrucisandu-si bratele la nivelul pieptului, incercand sa para destept si seducator. Pacat insa ca nu ii iesea.

-Si frumoasa si desteapta. Esti la fel de agresiva pe cat imi place mie. Mai si alte calitati din astea, interesante?

Laya privea cu atentie asternuturile murdare de pe pat. „Candva erau albe”, gandi aceasta.

-Tu ai facut asta?
Barbatul se apropie de ea, incercand sa imite un leu, sau un mascul feroce, sau orice altceva ce exprima taria de caracter sau instictul masculin, spunand pe acelasi ton „irezistibil” :

-Si inca nu ai idee ce o sa facem noi doi in curand, pisicel.

Atat ii mai trebuia Layei. Lua telefonul mobil si forma rapid numarul de la politie, indepartandu-se incet de „tigrul” de langa ea.

Mesageria vocala.

-La naiba!

Geamgiul ii zambi fermecator si incerca sa se apropie din nou de ea. Laya ridica pumnii hotarata si arunca rapid cateva cuvinte nu prea sigure :

-Nu te apropia prea mult, sa nu cumva sa regrete viitoarele generatii inexistente de mostenitori.

Acesta o privi incurcat, neintelegand ce vrea sa zica asa ca rase mult prea nenatural si spuse in gluma :

-Ei, haide, baby. Credeam ca am trecut de faza aia cu negarea si respingerea. De ce nu poti sa imi arati ceva dragoste?

Laya il privi cu o spranceana ridicata, dupa care se lipi de marginea ramei fostei oglinzi si spuse amar :

-Cred ca glumesti... Crezi ca as putea face asta din moment ce miresmele pe care le emani imi raneste nasul? Crezi ca as putea sa fac ceva mai mult din moment ce vorbesti atat de elevat si dai dovada de atat de multa inteligenta?
Barbatul se simti jignit asa ca ii raspunse indiferent, incercand sa lase o impresie de nepasare.

-Pisi, acum esti chiar foarte rea... Nici nu ai idee cat ma excita asta.

Expresia Layei se schimba brusc din mirare in dezgust. Lua din nou telefonul si apasa o tasta la intamplare si apoi butonul de apeleaza. Insa era prea tarziu pentru a vorbi atunci cand a auzit „alo?” deoarece geamgiul deja sarise pe ea.

Nu putu face nimic mai mult decat sa tipe disperata „Nate!” apoi cateva injurii destul de grave pentru a le reproduce.

-Lasa-ma in pace! Idiotule!

Totul se schimba deodata. Laya incepu sa tipe mai tare, fiind cuprinsa usor de panica.

Ochii sai inchisi se fereau acum de imaginea hidoasa a celui care o enervase toata ziua, tipetele sale acopereau lejer orice cuvant aruncat in graba de acel idiot, insa creierul sau nu putea refuza impulsurile tactile primite intermitent.

Asta era cel mai rau. Simtea totul. Simtea fiecare atingere dura pe pielea sa moale, fiecare punct de presiune al degetelor murdare, straine, simtea disperarea acelei fiinte de a o atinge, de a-i acapara toata fragilitatea si delicatetea .

Lacrimi fierbinti au inceput sa i se prelinga pe obrajii firebinti. Trebuia sa faca ceva, orice! Doar nu avea de gand sa stea cuminte pana ce acela avea de gand sa isi termine treaba cu ea, nu?

A incercat sa il roage sa o lase in pace, i-a ordonat, l-a amenintat, insa in zadar. A incercat sa il loveasca insa mainile sale erau prinse sub ea, iar ea prinsa sub el...

Incepu sa planga in hohote din cauza faptului ca se simtea neputincioasa, slaba, fara aparare.

El radea incontinuu, incercand sa se hotarasca ce sa faca mai intai. Dupa cateva momente isi dadu seama ca nu putea sa faca nimic din moment ce Laya era imbracata, asa ca se chinui sa ii dea boleroul jos, ii sfasie bluza dupa destul de mult chin, iar cand ajunse la pantaloni se opri brusc. Asculta atent cateva secunde, timp in care ii tinea mana la gura Layei pentru a reusi sa auda ceea ce credea ca e doar o halucinatie.

Cateva batai furioase in usa il enervara brusc.

-Laya! Laya esti acolo? Deschide!

Laya incerca sa tipe cand isi auzi numele. Geamgiul ii zambi si ii spuse :
-Fii cuminte si nu patesti prea multe...

Dupa inca o rafala de tipete si batai se facu liniste. Geamgiul incepu sa rada, crezand ca a scapat de „intrus” si reveni la ceea ce facea mai devreme.

Laya il privi urat dupa care il musca de mana cu toata puterea, si, reusind sa se elibereze incepu sa tipe, sa injure, orice ii trecea prin minte pe moment.

Barbatul se uita urat la ea si la mana sa insangerata si se infurie.

-Nenorocito! O sa vezi tu...

Ridica palma vrand sa o loveasca insa palma sa nu s-a oprit pe fata ei, dupa cum s-a dorit. Era... altcineva care l-a oprit.

-Cine dracu’ mai esti si tu?

Nate incepu sa zambeasca si ii raspunse calm, fixandu-l cu privirea sa furioasa.

-Doar persoana care o sa te bata mar.

Geamgiul incepu sa rada in hohote, coborand din pat, lasand-o in sfarsit pe Laya libera. Aceasta se ghemui in capatul patului, intre cele doua perne mototolite, cat mai departe de acel idiot.

-Si cine crezi tu ca esti, baietas? Superman? Batman? Sau un erou de care nu a auzit lumea, adica eu?

  Nate il agata mai bine de brat si il arunca lejer in lateral, in perete. Se arunca rapid asupra geamgiului buimac si il lovi cu un croseu in mandibula. Il privi cu mila pe saracul om si spuse :

-Nu sunt un erou... Sunt doar un monstru.

Il ridica in picioare vrand sa il mai loveasca o data insa geamgiul il surprinse cu un genunchi slab, vrand a fi plasat in zona ficatului, din greseala nimerind pe langa.

Nate il lovi din nou si spuse infuriat.

-Credeai ca poti face ce vrei, nu? Ca poti abuza de o fata si sa scapi nepedepsit??

Il arunca din nou in perete, continuand sa vorbeasca din ce in mai tare. Laya incepu sa planga in hohote si spuse : - Nu... Lasa-l sa plece! E , totusi, o fiinta... Nu merita!

Nate o privi uimit si spuse incet : - Bine atunci...

Se intoarse spre geamgiu, il ridica cu o mana si ii sopti :

-Deci ai ocazia sa pleci... Stii unde e geamul sau te conduc eu? Huh, bine.. daca tot esti atat de neghiob o sa te conduc eu.

Se ridica rapid, il agata de bratul drept si de gat, iar in cateva secunde sari impreuna cu el pe geamul spart situat la ultimul etaj al cladirii.

Laya tipa speriata si fugi spre geam, uitandu-se panicata dupa cei doi care, ciudat, isi luara talpasita. „Sunt in viata, oare? Nate? E bine?”

-Ce aveti azi? Ce am facut eu...?

Cateva batai scurte in usa o facura sa tresara si sa tipe din nou. Merse pana la usa si privi atenta pe vizor cateva secunde, insa din cauza lacrimilor nu mai putea descifra nimic. Tot ce putea face era sa deschida usa. „Haide Laya... Nu e el... Nu are cum sa fie el...”

Deschise yala cu greu datorita mainilor care ii tremurau mai ceva decat un copac in mijlocul furtunii, privi speriata pe crapatura mica a usii.

-Nate?! sopti Laya fara putere in glas. Nate!

Deschise usa imediat si ii sari in brate, incepand sa planga din nou in hohote. Nate zambi cand o vazu intreaga si ii sopti calm : - Gata...  totul e in regula...

Capitolul 2 . Arest placut la domiciliu.

-Alo? Laya Sparks la telefon. Spuneati ca...

-Stiu ce spuneam domnisoara Sparks. Si va inteleg. Dar nu ne putem lipsi de nicio asistenta acum... Incercati maine.

-Dar...

-O zi buna, domnisoara Sparks!

Si astfel i s-a inchis telefonul a sasea oara in ultimele trei zile, bineinteles ca la fel de politicos.

Ramanand socata de cat de politicoasa poate fi o receptionista de la Spitalul Central a aruncat receptorul telefonul spre locul sau, in furca, fortandu-l sa scoata cateva sunete ciudate si un ton de ocupat inainte sa cada pe langa masuta de sticla pe care trebuia sa stea.

-Nenorociti... Ar trebui sa va dea cineva lectii de bune maniere...

Se intoarse cu fata la fereastra, lasand lumina calda a soarelui de toamna sa ii mangaie trasaturile fine – ochi mari, de o nuanta nu tocmai normala de caprui amestecat cu verde, parul lung si negru ca taciunele care din nou era suparat din cauza pernei incomode pe care a dormit iar acum statea in toate directiile, pielea catifelata de pe care bronzul de vara nu s-a sters inca si niste buze pline, trandifirii , bine conturate pe care stateau acum cateva cuvinte nu tocmai placute :

-Aaaah, ce oras de incompetenti! Suni la Spital si iti tranteste o receptionista nescolita cateva scuze penibile cum ca nu au personal disponibil in ditamai Spitalul cu cateva sute de angajati, apoi suni la cea mai neispirat de mica si ocupata companie de geamuri si iti spune si acolo cu aceeasi impolitete ca „toti oamenii lor sunt pe teren” deci din nou trebuie sa astepti pana cand va prinzi aripi, ca apoi sa te arunci in prima prapastie crezand ca esti liber in sfarsit, ca in sfarsit sa te duci la magazinuld e la colt pe care scrie „Non-Stop” si , culmea, il gasesti inchis!

Insfaca suparata cele doua sticle de bere de langa masuta telefonului si ofta suparata. Se deplasa pana in bucatarie unde avea cosul de gunoi si tranti sticlele in el de parca ele erau de vina pentru cele petrecute in ultimele trei zile.

Reveni in dormitor si se tranti in pat cu un zgomot infundat. Din nou ofta suparata si privi incruntata prin camera dupa locul in care a aruncat acum cateva ore telecomanda. Dupa cateva injurii, papuci aruncati dintr-o parte in alta a camerei, foi rupte si mototolite deranjate din sertarul plin si cativa nervi intinsi aproape la maxim, gasi telecomanda in spatele sau, pe noptiera plina de dosare si carti despre anatomia omului. O insfaca disperata si apasa pe primul buton care i s-a ivit in cale.

„Saptamana aceasta are loc cea mai mare greva a angajatilor din sectorul de stat. Inca de dimineata sute de angajati de la Spitalul Central stau in fata acestuia cu pancarte, fluiere si bannere, protestand si injuriind pe cei care au grija de salariile acestora. De cand cu criza financiara, acestia sustin ca nu isi mai primesc salariile integral...”

-Deci de asta toate receptionerele alea se comporta ca niste scorpii. Si eu care credeam ca am i-am intrerupt manichiura si din greseala a dat pe langa deget si nu pe acesta. Ce conteaza...

Un ciocanit puternic o facu sa isi indrepte atentia spre usa. Cine putea fi? Doar cei de la Spital si de la compania de geamuri au zis ca nu au pe cine sa trimita...

-Cine naiba ma mai...?

Doi ochi verzi ca jadul o priveau curiosi, masurand-o din cap pana in picioare. Expresia fetei sale era ceva de genul „ce naiba are de tipa asa la un tip ca mine?!”.

Si-a dres glasul rapid si a intrebat ragusita, insa ceva mai politicoasa si umana data aceasta :

-Cine... aaa... esti? Si ce doresti?
Un zambet minuscul i-a aparut pe fata schimbandu-i expresia intr-una „ok,tipa asta e sarita.”

-M-au trimis de la Spital. Au zis ca ai nevoie de cineva sa iti schimbe bandajele si sa iti curete ranile.

L-a privit uimita deoarece calmul cu care ii vorbea si tonul placut pe care il folosea au prins-o , practic , cu garda jos. Clar, dupa ce se termina toata tarasenia asta trebuia sa mearga la cursuri de autocontrol. Poate ceva yoga ar fi ajutat...

Inca nu isi daduse seama ca statea in usa, gandindu-se la ce ar fi ajutat-o sa o faca mai placuta celui din fata sa , chiar si la anumite subiecte de discutie cand acelasi ton placut si ceva cam suav, din cate si-a dat ea seama , a intrerupt linistea si au readus-o pe Laya cu picioarele pe pamant.

-Deci, imi permiti sa intru si sa am grija de ranile acelea? Daca nu doresti asta iti voi schimba bandajele chiar aici...

Dupa cateva secunde in care creierul sau a procesat intreaga fraza, fiecare cuvant in parte si chiar si semnele de intrebare, a raspuns in acelasi mod in care ar fi raspuns daca cineva ar fi trezit-o din somn :

-Aa, nu.. scuze... Aaa, intra te rog.

Incerca din rasputeri sa afiseze un zambet natural, insa chiar si cel fals care ii reusi era destul de bun. Ii facu semn sa o urmeze. Dupa ce au strabatut holul si bucataria la fel de incet ca doi melci din cauza starii de reflectare profunda si inconstienta a Layei, au ajuns in camera de zi si s-au asezat amandoi pe fotoliile cafenii din imitatie de piele.

-Acum, daca ai vrea sa imi aduci un vas cu apa calduta, curata, sau sa imi arati unde este baia am putea incepe sa iti inlaturam bandajele vechi.

Din nou o readuse in aceeasi camera unde era si el, parca tragand-o din dimensiunea paralela in care se afla Laya.

-Aaa, baia? A, da, baia! E... aaa, dupa colt, prima la dreapta.

Cel de langa ea se ridica chicotind, gandindu-se  probabil la faptul ca facuse o noua victima datorita aspectului sau fizic.

Laya il privi insistent, incercand sa proceseze ceva din imaginea pe care o inregistrau ochii sai.

Par castaniu inchis, aproape negru, ten palid, niste buze ceva mai pline decat ale oricarui baiat normale care erau rasucite intr-un zambet distrat, o barbita delicata care ii incadra fata, ochi verzi ca jadul, incredibil de limpezi si de frumosi, insa destui de reci incat sa te fastaceasca imediat ce ti-ar arunca o privire mai patrunzatoare, corp bine facut, vizibil pana si prin imbracamintea aceea de o culoare ciudata si prea larga pentru dimensiunile sale, inalt – chiar foarte inalt.

Laya acum constientiza totul. Ii placea ce vedea. Si tocmai din cauza aceasta era atat de usor sa isi piarda concentrarea.

Pana acum se gandi la orice ar fi putut sa spuna sau sa faca pentru a-i atrage atentia acelui om, insa abia acum gandi ceva relativ normal si constient – „Doamne, darnic ai mai fost cu baiatul asta.”

Intr-adevar, avea dreptate.

Dupa aproximativ un minut, cel care se facuse nevazut cu un vas gol si un zambet strengar reveni, data aceasta insotit de vechiul vas alb care emana un miros subtil de medicament, un prosop bleumarin de marime medie si de cel mai inspaimantator obiect medical pentru un scolar obraznic – o seringa.

Laya incepu sa se foiasca nervoasa pe fotoliul care devenea din ce in ce mai incomod cu fiecare secunda petrecuta pe acesta.

-Doar nu iti este teama de injectii, nu?

Doua secunde i-a luat sa inteleaga intrebarea, insa nu a asteptat doua secunde in plus sa incropeasca un raspuns:

-Nu ma enerveaza injectia, ci tu!

Cel de langa ea o privi amuzat, si in acelasi timp cu putina teama, suparare poate.

„Si-a dat seama cine sunt?” , se intreba baiatul.

Insa supararea si nelinistea i-a fost alungata din nou de gura neastamparata a Layei care, in astfel de momente, putea face trei lucruri : sa il dezamageasca pe cel de langa ea atragand impresia de „barfitoare” sau si mai rau ca avea obiceiul sa palavrageasca despre orice lucru marunt si insignifiant care de obicei plictisea pe oricine, nu doar pe clasa masculina ; a doua posbilitate ar fi sa il sperie de-a dreptul cu ideile ciudate despre „cealalta lume”, sa explice incredibilele teorii despre fiinte care existau „camuflate in oameni”  si care deseori infaptuiau crime,furturi sau orice alta incalcare clara a legii si care scapau, surprinzator, teferi si neidentificati ; iar a treia posibilitate, ei bine, era ceva mai normala dar ilogica din punct de vedere al calitatile mediocre de confersatie ale Layei - sa spuna ceva surprinzator de inofensiv, poate chiar dragut.

-Esti prea tanar, cred, si prea frumos,asta e sigur, sa fii doar... aaa, asistent? Hmm, la feminin e asistenta, masculinul ar trebui sa fie asistent, desi nu are nicio legatura cu ceea ce faci, pentru ca...

Da. Acum s-a dezvaluit si cea mai probabila posibilitate dintre toate. Castigatoare este... Prima !

Sau nu. O privire amuzata ii aparu pe fata „inculpatului”.

-Nu sunt asistent, a raspuns relaxat si cu o usoara urma de sarcasm in glas.

-Stiam eu !

Din nou gura se deschise inainte ca ea sa se gandeasca, dar aceeasi voce calma i-a intrerupt fericirea de moment.

-Sunt doctor generalist. Si am specializare in osteologie si ma ocup recent si de cardiologie. Am 25 de ani. Am absolvit toate cursurile cu trei ani mai devreme si sunt mandru de asta. Asta iti inlatura nelamuririle si nesiguranta?
Laya il privea hipnotizata, incercand sa retina fiecare cuvant pe care il spunea. Cand realiza ca a terminat discursul incredibil de modest l-a intrebat, data aceasta cu mult mai multa siguranta in glas.

-Cum spuneai ca te numesti?

Medicul o privi amuzat si ii raspunse :

-Tu chiar vrei sa ma faci sa cred ca vrei sa devii doctor? Mai bine ti-ai schimba filiera in investigatii. Ai deveni un detectiv al naibii de bun.

Laya ii zambi, observand cat de frumos se juca lumina pe fata acestuia, cum ii deschidea culoarea ochilor intr-un verde cald, fluid, cum ii schimba brusc expresia asa-zis „misterioasa” in una calma, blanda, frumoasa.

-Multumesc pentru compliment. Dar, un detectiv al naibii de bun ca mine ar fi mult mai dur decat as putea fi eu vreodata si ti-ar spune suparat „Baietas, nu am timp de glume. Spune odata cum te cheama ca sa imi beau cafeaua linistit.”

Amandoi au ras la gluma Layei, iar atmosfera din camera devenea mai detensionata, de parca cei doi s-au cunoscut candva, doar ca le-a luat ceva mai mult timp pana cand sa se recunoasca.

-Nate, raspunse acesta cu un accent rus. Nathaniel Dubrovski.

Laya ii zambi si ii intinse mana incercand sa fie serioasa.

-Laya Sparks, domnule doctor. Icantata. Atat timp cat tii seringa aia departe de mine...

Nate ii stranse mana si ii raspunse servil :

-Asta e datoria noastra, domnisoara. Sa speriem pe oricine cu injectiile si sa ajutam „domnitele” neajutorate.

Laya nu se abtinu sa nu strambe din nas la auzul cuvantului „domnite”. Insa reamrca din prima accentul care il insotea pe Nate de fiecare data cand vorbea  asa ca nu se abtinu sa nu schimbe subiectul.

-Dragut accent. Te-ai nascut in Rusia, cumva?

-Vezi? Iar o faci pe detectiva. Cred ca o sa iti schimb dosarul la medicina legala.

-Vezi? il imita Laya. Iar schimbi subiectul. Accentul unei persoane nu e o... „chestie prea personala”.

Nate rase ceva mai mult la aceasta replica. Isi ridica rucsacul de langa fotoliu si incepu sa scotoceasca prin el.

-Nu, nu m-am rascut in Rusia desi as fi vrut.

Laya privi la multitudinea de lucruri care incapeau in rucsacul acela – garou, pansament, creme de diferite marimi si forme, seringi (ihhh!, se stramba cand le vazu), manusi, stetoscop,carnetele, legitimatia de la spital pe care era imortalizat un Nate foarte palid si mult prea serios, si multe alte lucruri care nici macar nu stia la ce ii foloseau sau , macar, cum se numeau.

-M-am nascut in Anglia, dar mama mea e de origine rusa. Ea m-a invatat sa vorbesc fluent limba rusa, iar mie mi-a placut atat de mult incat am capatat acest accent. Iar acum, daca tot ai destule date pentru un raport, ma lasi sa iti schimb bandajele?

Laya ii zambi, iar daca ai fi putin mai atent ai zice ca dorea sa flirteze cu Nate.

-Deja vrei sa ma parasesti, nu? Nobila cauza de a salva „domnite la ananghie” se pare ca nu se va stinge niciodata.

Nate scoase intr-un sfarsit o sticluta pe care scria ceva foarte ciudat si lung, care se termina cu „cilina”, iar asta nu suna niciodata bine deoarece ori erau antibiotice, ori dureau prea  tare,  lua si seringa subtirica de pe masuta de langa el in care introduse tacticos tot continutul sticlutei-problema, dupa care o aseza la loc pe masuta langa sticluta goala.

Ii lua cu grija mana dreapta si ii desfacu bandajele, lasandu-i ranile rosiatice la vedere. Lua vasul cu apa curata si o bucatica de pansament curat si sterse cu grija ranile,provocandu-i Layei cateva grimase din cauza durerii, a dat putina crema antisptica deasupra si i-a infasurat mana in niste bandaje noi-noute mult mai bine stranse si mai putin dureroase.

Vazandu-l ca strange crema si restul ustensilelor ii multumi bucuroasa :

-Multumesc mult de ajutor. Ce ma bucur ca nu a trebuit sa mai folosesti si „chestia” aia nenorocita de pe masuta. Apropo sa nu cumva sa o uiti pe aici...

Nate privi spre masuta de langa el, lua seringa si spuse :

-Inca nu terminasem. Asta oricum va sfarsi in bratul tau, dar, crede-ma, nu te va durea de loc.

Laya ii arunca cateva priviri suspicioase dupa care privi nelinistita la acul subtire, argintiu al seringii.

-Doctorii se pricep sa minta mai bine? Din proprie experienta tot ce se termina cu „cilina” doare. Deci aceea doare. Rationament simplu, logic si prea real pentru mine acum.

Nate se rasuci rapid, ii facu injectia intr-o secunda si apoi zambi triumfator :

-Doctorii nu mint. Iar asta nu doare.

Laya inca privea terifiata la seringa goala si spuse :

-Am nevoie de niste bere. Neaparat.

Insa Nate a reusit sa ii taie tot elanul cu doar cateva cuvinte :

-Nu ai voie sa bei. Regulile doctorului. Acela era n antibiotic, iar antibioticele au si ele o regula : „Fara alcool.”

„Aveam dreptate! Ha-ha...” gandi Laya. „Stai! Fara bere? Cum? Dar... dar...”

-Nu! Nu te cred... Berea e... aliment! Nu face niciun rau... De fapt, ma duc sa cumpar o sticla sa iti dovedesc.

Nate se rezema relaxat de tocul usii si o privea amuzat.

-Nu ai voie nici sa pleci din casa. Din nou, ordinele doctorului.

-Si care e acel doctor nenorocit caruia o sa ii fac viata un chin pentru aceste reguli?
Nate se apropie de ea si ii raspunse incet : - Eu!

„Nu e bine deloc. E prea aproape!  Pot sa... pot sa... il lovesc! Da. Un croseu l-ar readuc pe pamant”, gandi Laya, destul de nehotarata.

-Ahm, scuze? sopti cu o voce nesigura. Macar imi spui de ce nu pot parasi inchisoarea asta?

Nate incepu sa rada. Isi lua rucsacul de langa fotoliu si se imbraca cu paltonul negru.

-Nu vei pleca din casa saptamana aceasta. Risti sa te infectezi. Daca ai nevoie de ceva suna la numarul de langa telefon. O zi buna.

De data aceasta Laya nu era nesigura, sau pierduta in ganduri, sau in orice alta stare. Era doar uluita de ceea ce tocmai a zis Nate.

Un doctor atat de frumusel, tanar, cu o cauza nobila pierduta pe veci, care acum era gardianul celulei sale de inchisoare.

-Daca asta nu e arest la domiciliu, atunci se poate spune ca e cea mai placuta sechestrare vazuta vreodata, sopti Laya in timp ce privea pe scara goala, pe care place mai devreme Nathaniel Dubrovski, viitoara sa cucerire.